Singur printre oameni de Daniel

  Privesti cu-ncrancenare spre cerul prea senin,
Nectarul dulce-ti pare o cupa de pelin,
Din freamatul padurii alegi doar pustiirea,
Culorile din floare iti zgarie privirea,
Nimic nu se intampla precum tu iti doresti,
Din rani creezi cuvinte cu care sa ranesti,
Te crezi atat de singur si unic in durere,
In jur de-i fericire tu crezi ca-i o parere,
Incerci s-alungi din preajma-ti un zambet iubitor
Caci tu esti semizeul ce nu stie de dor,
Iti faci din aspre vorbe solida cochilie,
Departe lumea asta "obtuza" sa iti fie,
Visezi in Universul tau amplu si pustiu
Ca din iubirea Lunii si-a Soarelui esti fiu...
Refuzi sa intri-n lumea aceasta muritoare,
S-accepti minunea vietii-n culorile din Soare,
Sa vezi in curcubeul cazut peste Pamant
Un semn ca viata-i scurta cand o traiesti in vant,
Cand de zaresti iubirea tu ochii ti-i inchizi
Crezand cu indarjire ca ochii sunt perfizi...
De ai putea o data sa iti privesti in suflet,
S-asculti dorinta calda din al padurii sunet...
Putea-vei viata toata sa o traiesti zambind,
Iubirii sa-i raspunzi la randul tau iubind
Si nu muri-vei singur cand vremea o sa vie,
Ci-n jurul tau o mare de lacrimi o sa fie.