Întâia scrisoare - O zi senină de Maria-Eugenia Olaru

Este o zi cu desăvârşire senină şi, deşi plouă,
Orice copil ştie, de acum, că în spatele norilor negri, cerul străluceşte senin.
Când merg pe stradă oamenii mă privesc,
Ar vrea să mă atingă, să mă sărute,
O bătrână îmi oferă haina de pe ea,
Nu ştiu cum arată o floare de glicină
şi necunoscuţi îmi strigă:
Te iubesc, te iubesc!!
Cavalerii care trebuiau să mă apere
m-au vândut pentru câţiva leişori.
Cavalerii care trebuiau să-mi spună Adevărul
mă pun la zid pentru câteva cuvinte schimbate într-o gară,
goale şi reci, precum gheţurile polare.
Parcă-i văd şi îi aud şi acum
Spărgând ghiaţa din cuvinte şi încercând să găsească
Lumina, căldura, iubirea sau poate ceva din sufletul meu…
Şi am semănat ogorul doar pentru ei,
căci, în lumea aceasta, sunt un biet călător.
Visez adesea că zbor şi dintr-o zbatere de aripă
din inimă mi se înfiripă stele şi porumbei,
şi am pe buze miere şi buzunarele pline de mei.
Vorbesc adesea despre raiul Iubirii!
Făt Frumos vrea să fure de la mine
merele de aur ale Adevărului primordial,
Să înveţe cum să cucerească lumea.
Veni, vidi, vici,
Şi totuşi, eu am învăţat din copilărie,
cu mult mai greu este să păstrezi ceea ce ai cucerit...
Şi nu am voie să iubesc pe altcineva,
nu am voie să privesc iubitor spre altcineva,
nu am voie să spun cuvintele mele de iubire altcuiva,
nu am voie să cânt cântecele mele de dor nimănui,
nu am voie să cred că ar fi posibilă o altă iubire,
dar, mai ales, nu am voie să fug în pustia Egiptului,
lacrimi mari carnivore s-ar prelinge după mine
tulburând liniştea întinselor mări de nisip.
Şi-mi spun într-una:
"Ce-i va folosi omului lumea dacă-şi va pierde
sufletul său, sufletul său…sufletul său!"
Eu cred în Dumnezeu!
Cea mai pură şi cea mai apropiată realitate a mea este Dragostea Sa.
Afară plouă, este o zi cu desăvârşire senină,
Perfectă pentru Marea Iubire sau pentru Fuga în Egipt.